Autor: 1 TV Bacau
Fosta handbalista băcăuană Alexandra Cătineanu are o frumoasă poveste de dragoste cu Mihai Bendeac, sosia lui Bănel Nicoliță. Actorul a pus ochii pe băcăuanca de 20 de ani și de atunci e îndrăgostit lulea. A fost chiar în vizită în Bacău, fapt pe care i l-a făcut cunoscut și lui Mircea Badea, printr-un sms, în direct la Antena 3.
Fostă componentă a lotului național de junioare, Alexandra Cătineanu s-a retras din handbal din cauza unei accidentări grave, care a ținut-o pe tușă o bună bucată de timp. Acum, Alexandra i-a sucit mințile actorului Mihai Bendeac, pentru a-l face uitat pe fostul iubit Răducu Tamaș.
Mihai Bendeac a fost chiar în Bacău, iar vizita în orașul natal al iubitei a fost consemnata și pe site-ul personal. Bendeac nu și-a făcut o părere prea bună despre Bacău, pe care l-a comparat noaptea cu Cernobilul. S-a declarat extrem de nemulțumit că nu a avut unde să-și scoată iubita la o cafea în miez de noapte, criticand pana si mall-ul din oras.
“În Bacău, noaptea aveam impresia că sunt la Cernobîl. Și aceeași chestie am trăit-o și în alte orașe din România. În Mall, magazinele se închid la ora 9, iar dacă vrei să mănânci ceva la 2 dimineața, n-ai altă șansă decât la Mc Donald’s. Oamenii, deși extrem de calzi și prietenoși, de o calitate superioară bucureștenilor, au un soi de resemnare. O renunțare…”
sursa: www.mihaibendeac.ro
Prin viața lui Mihai Bendeac au trecut numai femei frumoase până acum.
R : Catalin Cojocaru. laura pinter
19.01.2010
Aflat într-o scurtă vizită în Bacău, fundaşul Stelei şi al naţionalei, Dorin Goian a acceptat, în exclusivitate, să stea de vorbă cu reporterii 1 Tv. Acesta a discutat, printre altele, şi despre situaţia nefericită în care se află FCM Bacău, echipă de care îl leagă amintiri plăcute.
Fosta handbalista băcăuană Alexandra Cătineanu are o frumoasă poveste de dragoste cu Mihai Bendeac, sosia lui Bănel Nicoliță. Actorul a pus ochii pe băcăuanca de 20 de ani și de atunci e îndrăgostit lulea [ ... ]
Familia Respect Gym Bacău s-a mutat pentru câteva zile la Târgu Mureş, acolo unde Ionuţ Patriche va urca în ring la gala K1 din seria Full Fight. Alături de el vor participa 20 de [ ... ]
Dumitru Sechelariu a demisionat din funcţia de preşedinte de onoare de la FCM Bacău iar în locul lui a fost ales fratele, Sergiu Sechelariu. Rocada Sechelariu nu pare atât de surprizătoare dacă ţinem cont că noul preşedinte are intenţia de a candida la fotoliul de primar al Bacăului.
Campionatul Natational de Karate WADO KAI [ ... ]
De Paşte, antrenorii de la Respect Gym Bacău, Florin Lupu şi Vasile Puşcalău, dar şi leul Ionuţ Patriche sărbătoresc în familie. Au încuiat sala de antrenament şi se înfruptă din bunătăţile pregătite, dar nu de [ ... ]
Campioana mondială şi europeană la aruncarea ciocanului va reprezenta Bacăul şi România[...]
O medalie de aur, una de argint şi una de bronz şi un loc 5 sunt rezultatele obţinute de judokanii pregătiţi de profesorul Aurel Chelariu[...]
Situaţie de necrezut la Oneşti, acolo unde directorul Clubului Sportiv Municipal, Eugen Eftimiu, a fost declarat respins în urma concursului pentru ocuparea funcţiei de director coordonator organizat de [ ... ]
Au început meciurile de pe tabloul principal în cadrul trofeului de 10.000 de dolari “Ion Ţiriac”. În competiţie, SCM Bacău are trei sportivi, beneficiari de wild-card[...]
Se reia campionatul și la liga a V-a. 12 echipe în prima serie și 10 în a doua se vor lupta în retur pentru un loc fruntaș. Derby-ul primei serii va fi între ocupantele locurilor doi și trei, Voința Gârleni și [ ... ]
Un nou club de arte marţiale s-ar putea înfiinţa în curând în Bacău. Ionuţ Căşeru vrea să fondeze un club care să poarte numele prietenului său cel mai apropiat, regretatul Dan Botezatu. Acesta s-ar ocupa de antrenamente, alături de [ ... ]
Cei mai buni judokani din ţară se adună la Gura Humorului. Acolo va avea loc în acest weekend Campionatul Naţional al categoriilor U 11 şi U13. 12 sportivi de la Palatul Copiilor şi alţi 5 de la Sport Club Municipal intră pe [ ... ]
De la mare la mic. Cresc împreună la propriu, dar şi la judo. 25 de judokani de la SCM şi Palatul Copiilor împart zi de zi saltelele de pregătire. Fiecare antrenament se desfăşoară ca o finală de concurs. Cei mai experimentaţi îi ajută pe cei mai [ ... ]
Carmina Gorgan, singurul antrenor de la Condorul Lilieci, a fost destituită din această postură. Antrenoarea celor patru campioni naţionali la probele de prăjină, la 600 de metri, la 1.500 de metri şi la 2.000 de metri, la nivel de [ ... ]