Autor: 1 TV Bacau
Gândesc că Dorian Pocovnicu o să spună la Judecata de Apoi „Doamne, eu am fost un drept credincios. Uite, am votat cu două mâini să dăm din banii celor care ne dădeau nouă bani la cea mai mare Biserică din Moldova. Așa de mare, încât am spus că să încapă în ea toate păcatele celor care am votat să dăm banii oamenilor.” Sigur, Catedrala e un must have pentru politicienii noștri. Ei își închipuie că e pentru noi... Și acum să vedem, când nu-i alocă bani Domnului, cui îi alocă timp Dorian Pocovnicu. Păi îi alocă timp serviciului, unde deja cred că la ora asta nu mai e director la publicația Observator de Bacău. O publicație creștină, care se străduiește să educe electoratul, să-l învețe adevăratele taine ale iubirii creștine. Iubire care, conform publicației conduse de dl. prefect creștin Pocovnicu, se practică mai ales trupește și experimental. Biblia celor care caută creșterea organului propriu online, trafic.ro, ne spune ceea ce le oferă Observator de Bacău, ziarul prefectului creștin Pocovnicu, enoriașilor săi care merg la vot.
Iată, așadar, cu ce dădea creștinul Pocovnicu în alegători (datele exacte le găsiți în fișierele atașate, aici zicem numai fenomenul): alexandra eleva porno, piticul porno craiova, alina plugaru, eleva porno exmatriculată film, porno cu fete de 13 ani (o delicatesă, așa-i, domnule prefect Pocovnicu?), eva kent porno, filme eleva porno, filme cu eleva porno, eleva porno film, eleva porno exmatriculată video, eleva porno exmatriculată, eleva porno, minori făcând sex (ce deliciu, domnule prefect Pocovnicu!), eleva porno filmul, filme cu eva kent, dudu steel, profesoara porno, alina plugaru video, sex minori (ce ofertă pentru electorat...). Zeci de astfel de combinații, pe care dl. director de foaie Pocovnicu le știe, pentru că, nu-i așa, ce poate duce la o carieră politică strălucită dacă nu promovarea de „porno cu fete de 13 ani”? În fond, dacă am luat muie de la politicieni atâția ani, acum dl. Pocovnicu a dat măcar cărțile pe față.
Gata, să ejaculăm sala, că dl. Pocovnicu se va spăla pe mâna dreapta, transpirată de la atâta tastatură și SEO, o va pune pe Biblie (dl. Pocovnicu e obișnuit, probabil, cu expresia asta), și va jura în fața lui Dumnezeu fidelitate față de Emil Boc. “Piticul porno” pentru dumneavoastră, domnule prefect Dorian Pocovnicu.
P.S.: De mâine, semnul electoral al Palatului Administrativ va fi un prohab supt. Comunicarea cu structurile deconcentrate se va face prin descheiere / încheiere la șlic, pardon, șliț. Pereții vor fi ornați haute couture cu tapiserii cu minore porno. Iar presa va fi tratată cu spatele. Sau se va dezice dl. Pocovnicu de trecut?
P.P.S.: Dacă ai texte porno, cu minore porno și lumea te caută pentru că găsește la tine porno cu minori, nu trebuie să răspunzi un pic penal ? Cine știe ?
PORNOGRÁFIC, -Ă adj. cu pornografii; obscen, indecent, imoral, lubric; porno. (< fr. pornographique)
The Jack
25.02.2009
Pentru că nu avem autostrăzi şi şosele de centură, dar suntem umflaţi de amenzi [ ... ]
În istoria unei lumi, a unui oraș, poți intra galant, de exemplu, cu imaginea unei competențe cuceritoare, unui șarm politic devastator, unor principii mai ferme decât granitul. Poți intra de asemenea abrupt, prin inițiative răscolitoare pentru cei care nu [ ... ]
Prietene, de această dată, fac parte din acea categorie care a refuzat să mai aleaga prin paradigma răului așa zis mai mic. Aș fi preferat, desigur, să aleg dintre diferite variante ale binelui dar, nu a fost și nici nu știu dacă va fi vreodată posibilă acestă [ ... ]
Oficiosul PSD a scremut miercuri, 5.08, un editorial, nesemnat, despre două doamne. Aparte de calitatea asta, doamnele conduc două primării. Din relatările de la evenimentul care a generat voma din oficios, una din doamne pare a fi Gabriela Iacobescu, primar de [ ... ]
Astăzi, Doamna a zis că vorbeşte cu tata, să nu mă mai bată. A mai zis, da’ poate acu chiar vorbeşte. Poate că dacă mân caprele până vine acasă şi nu mă vede, nu mă mai bate. Mă dpare capu’, aici, după ureche. Ce tare e colţul de la plită [ ... ]
Lampa de la ML. La 85 de ani, bătrânii întelepţi îşi cresc nepoţii, dacă au fost binecuvantaţi cu asta, şi se gândesc că nu vor duce pe lumea cealaltă decât obrazul fin şi spatele drept. Costică a ales [ ... ]
Nu vi se pare de-a dreptul dulce cum sistemul încearcă să ne convingă de faptul că VW Touareg e o maşină proastă? Eu, dacă aş fi Volkswagen, adică firma cu pretenţii şi nu dealerul Plăcintă de la marginea [ ... ]
Daca i-ai spune unui tânăr că America reprezintă şi altceva decât Hollywood, Elvis, blue-jeans, Coca-Cola, muzica, automobile, zgarie-nori, ar ridica din umeri. Orice ar fi, Statele Unite ale Americii înseamnă în primul rând pentru cei mai mulţi, tineri sau [ ... ]
Desigur , este vorba de acea Americă văzută de către unii ca un paradis terestru. De acea federaţie de state, unite, care se pretinde a fi campioana democraţiei. O intervenţie avizată în putreziciunea şi [ ... ]
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat există. Ştiu, pentru mulţi poate părea surprinzător. Este chiar mai viu decât alte partide. Şi această afirmaţie poate părea surprinzătoare. Dar un partid cu două conduceri, trebuie musai că este viu, dinamic. Singura problemă este [ ... ]
Cum poţi sa descrii o gască de indivizi, de găunoşi care au ajuns parlamentari, cei mai mulţi pentru că aşa a decis hârzobul electoral, o găşcuţă fudulă de statutul ei, care votează împotriva interesului urbei? Cum o poţi descrie? Cum? Că este vorba de finanţare pentru un Spital Municipal, pentru o [ ... ]
„ Băi, ştii ceva, eu sunt fan Băsescu”. Aşa declara cu ceva timp în urmă o pedelistă jignită de marginalizarea picioarelor ei lungi. A fi fan Băsescu devenea, astfel , sinonim cu intangibilitatea, cu un fel de a [ ... ]
Reporterul stătea aşa, la o cafea de trust bucureştean, sorbind licoarea dintr-un pahar de plastic, de la tonomat, dar cu degetul mic ridicat, că aşa i s-a spus că fac preţioşii. Celălalt reporter era în parcarea celuilalt trust şi îi arăta [ ... ]
1. Cum e posibil să existe dezbateri la Prefectură despre consumul de droguri din liceele băcăuane, despre diminuarea efectelor acestui consum, şi pentru Poliţia băcăuană acest fapt să nu existe [ ... ]
Prin golden bliţurile băcăuane a fost zilele acestea ceas de tocmeli. În conclavurile unde s-au tăiat feliile de caşcaval s-a negociat atent, matematic, dar pe ici pe colo s-a mai aşteptat şi ultima învârtitură de [ ... ]





