Autor: 1 TV Bacau
La doar câteva ore de când a fost primit în PDL, deputatul Mihai Banu a și început atacul la foștii colegi. Un schimb de replici acide a avut loc joi, la „Treburi Politice”. Deputatul liberal Ionel Palăr l-a acuzat pe Banu că a cules voturile PNL după care a plecat, iar proaspatul pedelist a răspuns că a dezertat pentru că prin noul statul al liberalilor i-ar fi fost îngrădite drepturile.
Cele mai negre gânduri ale foștilor lideri democrat liberali au devenit realitate in sera de joi, cand au primit sentinta din partea conducerii centrale a partidului: nu au suficienta valoare si sunt inlocuiti la varful filialei Bacau de fostii liberali Berca si Bani. Dupa cum anticipase in premiera 1 TV, încă din 25 martie, senatorul Gabriel Berca a fost numit președinte interimar al PDL Bacău, iar deputatul Mihai Banu a intrat în partid direct pe funcția de vicepreședinte.
La doar câteva ore de la aflarea veștii, Mihai Banu a intrat perfect în noul rol și a început atacurile la foștii colegi de partid. La „Treburi Politice”, la 1 TV, a încercat să își justifice plecarea din PNL pentru o funcție în PDL.
Invitatul lui Sebi Șufariu, Ionel Palăr l-a acuzat pe Mihai Banu că a intrat în PNL doar pentru a culege voturile electoratului liberal.
Replica deputatului Mihai Banu nu a întârziat și a fost la fel de acidă.
Din discuție nu a lipsit nici tema plecării senatorului Gabriel Berca.
Banu a declarat că a părăsit Partidul Național Liberal deoarece a devenit incompatibil la nivel de păreri cu președintele filialei județene, Romeo Stavarache și că a simțit că noul statut al PNL îi îngrădește libertățile. O explicație ciudată în condițiile în care noul statut al PDL, care urmează sa fie votat la congres, conține câteva articole care restricționează clar dreptul membrilor la luarea de poziții și exprimarea unor opinii diferite de cele ale conducerii partidului. Pe de alta parte, privind retrospectiv, sunt caraghioase declaratiile fostilor lideri democrat liberali, care erau siguri de pozitiile lor si de faptul ca Berca si banu nu vor depasi, cel putin initial, statutul de simpli membri.
Vezi VIDEO, Click AICI !
R:Andreea Pruteanu
I: Ionuț Bălan
09.04,2010
Polițistul Porno [ ... ]
100.000 de euro! Atat erau dispusi sa dea Sechelariu si cu Sutu pentru ca judecatorii de la Curtea de Apel sa le dea decizii favorabile in litigiul pe care il aveau cu Primaria pentru un teren de trei hectare. Sutu a vrut sa-si [ ... ]
Dumitru Sechelariu - mandat de retinere si interdictie de parasi tara! Sechelariu s-ar fi internat intr-un spital din Iasi. Sechelariu ar fi acuzat si de alte fapte decat cele legate de oferirea de mita [ ... ]
Amestecurile de plante care se vand in coffee shop-uri ar putea fi ilegale. Cel putin asta au constatat comisarii de la Protectia Consumatorului, care au verificat cinci astfel de unitati din judetul Bacau [ ... ]
Ionut Dolanescu, Anton Achitei si ansamblul „Ca la noi” au fost cativa dintre cei care au incantat nuntasii la cel mai important eveniment din viata solistului George Cojocarescu. Cum s-a desfasurat ceremonia religioasa si unde a avut loc petrecerea, vedeti în [ ... ]
Viteza și neacordarea de prioritate par a fi motivele unui grav accident de circulație petrecut duminică seară chiar în centrul Bacăului. Trei persoane au ajuns la [ ... ]
Nu va mai calca niciodată în sala de antrenamente pentru ca s-a dus sa se facă antrenor de îngeri. Învingător în atâtea competiţii s-a declarat şi el o dată învins[...]
Examenul de bacalaureat a fost “lansat” oficial! Elevii bacauani care urmeaza sa sustina anul acesta examenul de bacalaureat pot gasi pe internet variantele de subiecte propuse de minister. Spre deosebire de anul trecut insa, la probele orale nu mai sunt publicate pe internet variante de subiecte [ ... ]
Eveniment: Zilele Bacaului. Localizare: platoul de la Sala Sporturilor. Formatii: Cele mai bune. Durata: trei zile. Asta ii aseapta pe amatorii de distractie de pe 2 pana pe 4 octombrie, la sarbatoarea anuala a [ ... ]
Politistii de la Crima Organizata au retinut 5 barbati din Onesti, acuzati de trafic de carne vie. Acestia actionau dupa un tipar clasic: racolau tinere in cluburi, discoteci sau chiar scoli, le promiteau locuri de munca in Olanda, Marea Britanie sau Spania unde [ ... ]
Grav accident de circulaţie pe strada Constanţei! Cinci tineri au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un vagon de tren. Doi dintre ei sunt în stare foarte gravă, iar medicii luptă pentru a-i ţine în [ ... ]
Patriarhia Romana va inainta o plangere catre Biroul Electoral Judetean impotriva candidatului PSD la presedintia Consiliului Judetean, Dragos Benea[...]
Partidul Social Democrat si-a lansat sambata candidatul la primaria comunei Faraoani[...]
Consilierul Judetean, Silvestru Dogaru vrea statuie!!!! Aseara in emisiunea “Viitorul sună cunoscut” difuzată pe 1TV de la ora 19:30 a declarat ca el este o legendă a Bacăului!!!
Scandalul iscat de broşura electorală a PSD continuă. Reprezentantul Nadiei Comaneci în România afirmă că aceasta nu susţine nici un candidat sau partid politic[...]