Autor: 1 TV Bacau
„Cei care au pensii de invaliditate abuzive vor fi trimiși la muncă” – a declarat răspicat zilele trecute premierul Boc. Vasile Stan din Bacău, pensionat pe caz de boală de mai bine de 20 de ani, de când, spune el, s-a născut a doua oară, e întru totul de acord cu Boc. Pensionarii pe caz de boală să fie reverificați: cei care sunt într-adevăr invalizi nu au de ce să se teamă și nici nu vor avea nimic de pierdut.
Duminică, premierul Emil Boc a declarat pentru Mediafax că vor fi reanalizate toate dosarele de pensie de invaliditate, iar cei care s-au pensionat abuziv vor fi trimiși "la muncă".
Prim-ministrul României, Emil Boc
"Vom face economii în continuare la bugetul de pensii, pentru că într-adevăr există foarte multe abuzuri cu pensiile de invaliditate. De aceea trebuie protejați în continuare toți aceia care au o boală și au nevoie de o pensie, și chiar trebuie să mărim acea pensie de boală, dar trebuie să îi trimitem la muncă pe cei care au intrat pe ușa din dos și beneficiază de o pensie nemeritată de boală sau de invaliditate. Deci, cei care sunt apți de muncă trebuie să muncească până la vârsta de pensionare, iar cei care, din nefericire, în viață au o problemă trebuie ca statul să îi sprijine concret și direct. E adevărat că nu va fi o chestiune foarte populară să reanalizăm toate dosarele de pensie de invaliditate, dar o vom face, pentru ca banul să fie cheltuit corect în această țară, inclusiv cu pensiile de boală, cu pensiile de invaliditate, după cum tot corect este ca fiecare pensionar să primească o pensie pe bază de contribuție", a declarat premierul Emil Boc
Vasile Stan din Bacău are acum 52 de ani și e pensionat pe caz de boală de mai bine de 20 de ani.
Intenția lui Boc de a-i reverifica pe toți pensionarii pe caz de boală din țară nu îl afectează în niciun fel. Ba mai mult, spune că o astfel de măsură ar fi binevenită, pentru că cei care sunt într-adevăr bolnavi nu au de ce să se teamă de o reanalizare a dosarelor.
În județul Bacău sunt în total în jur de 24 200 de pensionari pe caz de boală.
R: Teodora Ciuraru
I: Celestin ANTAL
17.02.2010
Polițistul Porno [ ... ]
100.000 de euro! Atat erau dispusi sa dea Sechelariu si cu Sutu pentru ca judecatorii de la Curtea de Apel sa le dea decizii favorabile in litigiul pe care il aveau cu Primaria pentru un teren de trei hectare. Sutu a vrut sa-si [ ... ]
Dumitru Sechelariu - mandat de retinere si interdictie de parasi tara! Sechelariu s-ar fi internat intr-un spital din Iasi. Sechelariu ar fi acuzat si de alte fapte decat cele legate de oferirea de mita [ ... ]
Amestecurile de plante care se vand in coffee shop-uri ar putea fi ilegale. Cel putin asta au constatat comisarii de la Protectia Consumatorului, care au verificat cinci astfel de unitati din judetul Bacau [ ... ]
Ionut Dolanescu, Anton Achitei si ansamblul „Ca la noi” au fost cativa dintre cei care au incantat nuntasii la cel mai important eveniment din viata solistului George Cojocarescu. Cum s-a desfasurat ceremonia religioasa si unde a avut loc petrecerea, vedeti în [ ... ]
Viteza și neacordarea de prioritate par a fi motivele unui grav accident de circulație petrecut duminică seară chiar în centrul Bacăului. Trei persoane au ajuns la [ ... ]
Nu va mai calca niciodată în sala de antrenamente pentru ca s-a dus sa se facă antrenor de îngeri. Învingător în atâtea competiţii s-a declarat şi el o dată învins[...]
Examenul de bacalaureat a fost “lansat” oficial! Elevii bacauani care urmeaza sa sustina anul acesta examenul de bacalaureat pot gasi pe internet variantele de subiecte propuse de minister. Spre deosebire de anul trecut insa, la probele orale nu mai sunt publicate pe internet variante de subiecte [ ... ]
Eveniment: Zilele Bacaului. Localizare: platoul de la Sala Sporturilor. Formatii: Cele mai bune. Durata: trei zile. Asta ii aseapta pe amatorii de distractie de pe 2 pana pe 4 octombrie, la sarbatoarea anuala a [ ... ]
Grav accident de circulaţie pe strada Constanţei! Cinci tineri au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un vagon de tren. Doi dintre ei sunt în stare foarte gravă, iar medicii luptă pentru a-i ţine în [ ... ]
Patriarhia Romana va inainta o plangere catre Biroul Electoral Judetean impotriva candidatului PSD la presedintia Consiliului Judetean, Dragos Benea[...]
Partidul Social Democrat si-a lansat sambata candidatul la primaria comunei Faraoani[...]
Politistii de la Crima Organizata au retinut 5 barbati din Onesti, acuzati de trafic de carne vie. Acestia actionau dupa un tipar clasic: racolau tinere in cluburi, discoteci sau chiar scoli, le promiteau locuri de munca in Olanda, Marea Britanie sau Spania unde [ ... ]
Consilierul Judetean, Silvestru Dogaru vrea statuie!!!! Aseara in emisiunea “Viitorul sună cunoscut” difuzată pe 1TV de la ora 19:30 a declarat ca el este o legendă a Bacăului!!!
Scandalul iscat de broşura electorală a PSD continuă. Reprezentantul Nadiei Comaneci în România afirmă că aceasta nu susţine nici un candidat sau partid politic[...]