Home  |  Forum  |  Contact  |  
 
 
Login  
Se platesc consultatiile la medicii de familie

Medicină pe banii noştri. De la 1 aprilie vom plăti fiecare consultaţie la medicul de familie, şi nu e păcăleală. În plus, nu vom mai beneficia de reţete compensate. Toate acestea din cauza faptului că medicii de familie sunt nemulţumiţi de contractul cadru pe anul acesta şi refuză semnarea lui.

Medicii de familie refuză să semneze contractul cadru pe 2009. Decizia a fost luată la întâlnirea medicilor de familie, în Bucureşti, acţiune la care a participat şi doctorul Cătălin Andriescu, preşedintelel Asociaţiei Medicilor de Familie Bacău.

La Bucureşti chiar s-a discutat de posibilitatea ca medicii să închidă cabinetele, însă în Bacău acest lucru nu se va întâmpla. În schimb, dacă nu se va semna contractul cadru, băcăuanii sunt cei care vor avea de suferit.

Cea mai mare nemulţumire a medicilor de familie este cea privind reducerea veniturilor, dar şi faptul că vor fi obligaţi să asigure asistenţă medicală de urgenţă, lucru pentru care, spun ei, nu au calificare necesară.

Potrivit Contractului cadru, medicii de familie trebuie să participe obligatoriu la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale. Reprezentanţii medicilor consideră demersul ca o impunere a muncii forţate, prin obligarea medicului de familie să participe la activitatea de asigurare a urgenţei prespitaliceşti şi la consultaţii de urgenţă la domiciliu, activităţi care se găsesc în afara curriculei medicului de familie şi depăşesc timpul european de muncă.

R : Cristina-Maria CUCU
I  : Arhivă & Celestin ANTAL

30.03.2009 

medic de familie     
Comentarii
Adauga comentariu
Nume*:
Email*:
Comentariu*:
Cei care au citit aceasta stire, au mai citit si urmatoarele:
Cele mai citite articole din Sanatate & Medicina
 
Vaccinul AH1N1, risc pentru copii?
Fostul ministru al Sănătății spune că e rău, Ministerul și reprezentanții săi în teritoriu spun că e bun. E vorba de vaccinul pentru copii împotriva virusului AH1N1. Bazac susține că Polonia a respins același vaccin, pe care România l-a [ ... ]
Spital moinești
Peste 200 de medici din întreaga țară, dar și din străinătate, premieră în blocul operator și aparatură unică în județ. Cam așa s-ar putea descrie ceea ce s-a întâmplat în Moinești. E vorba de zilele [ ... ]
Tratamentul pentru AH1N1, și în Bacău
Gata cu drumurile la Iași. Cei care vor fi depistați cu gripa nouă vor fi tratați în secțiile de Boli Infecțioase din Bacău, indiferent dacă sunt adulți sau copii. Tratamentul a fost trimis la finele săptămânii trecute [ ... ]
Gripa porcină a lovit Bacăul
Trei cazuri de gripă porcină în Bacău. Două femei și o adolescentă au fost diagnosticate cu gripă de tip AH1N1, iar o clasă de la Colegiul Ferdinand I este închisă, toți cei 28 de elevi fiind izolați la domiciliu [ ... ]
Acuzatii grave la adresa Spitalului Judetean de Urgenta Bacau
Acuzații la adresa șefei de la Unitatea de Primire Urgențe. Mai mulți băcăuani au povestit luni seara, în emisiunea „În ring cu birocrația”, despre tratamentele la care au fost supuși atunci când au trecut pragul Spitalului Județean. Relatările pacienților l-au lăsat fără replică pe [ ... ]
Bilete de tratament pentru 18 mai
Mai sunt 100 de bilete! Daca la seriile trecute Casa Judeteana de Pensii nu a valorificat toate biletele, fie din cauza vremii, fie din cauza Sarbatorilor Pascale[...]
Scandaluri fara urmari, la Urgente
A mințit pentru a-i discredita pe telespectatorii 1 TV Bacău, pentru că au avut curajul de a spune cum au fost primiți la Unitatea de Primire Urgențe! Este vorba de doctorul Liliana Petrescu, șefa de la Urgențe, care a făcut o [ ... ]
Tratament la pret redus
Oferte atractive în turismul balnear. Persoanele care vor să plece într-o vacanţă pentru tratament au ocazia de la 1 octombrie să o facă la [ ... ]
E 112 pentru bacauani
Un băcăuan va utiliza formularul european E 112. Prin acesta, serviciile medicale de care un bătrân[...]
Vacanta la jumatate de pret
Cine pleacă la plimbare…. îşi pierde repartiţia. Beneficiarii biletelor de tratament puse la bătaie de Casa Judeţeană de Pensii pentru 30 iulie[...]
Se inchide Spitalul din Comanesti?
Ministrul Sănătăţii vrea să închidă spitalul din Comăneşti. După ce la începutul anului au pus lacăt pe secţia de Obstetrică Ginecologie, autorităţile spun acum că întreg spitalul nu are [ ... ]
Bani romanesti pentru concedii europene
Două noi formulare europene au apărut  pe platforma asigurărilor  de sănătate. De ele pot beneficia băcăuanii care[...]
Gravide depistate cu AH1N1
Șase băcăuance însărcinate au fost depistat cu virusul AH1N1. Nu sunt forme grave, spun cei de la Direcția de Sănătate Publică. Alte două gravide pot răsufla ușurate. În cazul lor, diagnosticul a fost infirmat [ ... ]
Medic păruit si acuzații de rasism
O băcăuancă și-a înfipt mâinile în părul uneia dintre doctorițele de gardă din secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău. Femeia își motivează gestul prin cuvintele grele care i-au fost adresate de cadrul medical. Doctorița Liliana Petrescu [ ... ]
Reglementari diabet
Noi reglementări legislative în ceea ce priveşte bolnavii de diabet. S-a stabilit cu exactitate câte teste de automonitorizare pot primi în fiecare lună [ ... ]
Get the Flash Player to see this player.
Tolba plină de premii
Băcăuanii Alexandru Manole, Raluca Mâță, Petru Berdilă, Bianca Iorga și Gabriel Ciuntea au câștigat prima ediție a Trofeului “Elisa”. Ca de obicei, rezultatele nu s-au oprit aici. Alte 15 [ ... ]
Curs valutar BNR 30.07.10
1 EUR   =   4.2529 RON
1 USD   =   3.2522 RON
1 CHF   =   3.1056 RON
Program 1TV Bacau 29.07.10
06:45  Stirile 1 TV Bacau - R
07:40  Talk show de pe Bistrita
09:30  Audiente in direct – R
11:45  Infotext
16:10  Talk show de pe Bistrita - R
18:00  Viata la tara
19:00  Playlist
20:15  Stirile 1 TV Bacau
21:00  Treburi politice
23:00  Stirile 1 TV Bacau - R
Stiri
1tv bacau
Sondaj
Cine va fi urmatorul arestat in scandalul Transport Public ?
 
De unde avea directorul Transport Public banii pentru judecători?