Home  |  Forum  |  Contact  |  
 
 
Login  
Valsuian țepuit în Bacău

A venit în Bacău pentru un trai mai bun și a ajuns să își cerșească proprii bani, pentru care a muncit. E povestea unui vasluian care, spre sfârșitul anului trecut s-a angajat la o firmă de confecții din Bacău. La aproape 3 luni de când nu mai lucrează acolo, Dan Timuc împreună cu prietena lui păzesc porțile angajatorului pentru a-și lua salariul. Din păcate însă, șansele ca el să mai vadă vreun leu de la angajator sunt minime, asta pentru ca Dan nu a semnat niciun contract de muncă.

Exploatați de patroni, păcăliți și neplătiți. Într-o perioadă în care abia se fac angajări, cei care caută personal vor să profite la maxim de cei pe care îi angajează și omit să le înregistreze contracte de muncă, pentru ca așa se pot eschiva în momentul în care oamenii își cer drepturile bănești. Astfel, fentează și statul și persoanele care ajung să le muncescă gratuit în societăți. Dani Confecții este un exemplu în acest sens. Dan este din Vaslui și locuiește în chirie în Bacău, împreună cu prietena lui, Elena. În octombrie a început să-și caute de lucru și așa a început să lucreze la Dani Confecții. Nu a stat acolo decât până în noiembrie, pentru că angajatorul ezita să-l plătească. De fapt, ezită să-i dea banii pe luna muncită și acum, după aproape 3 luni.

Inexistența unui contract de muncă îngreunează însă situația.

Dani Confecții e de ceva vreme în atenția inspectorilor muncii. Societatea a fost sancționată și în decembrie 2009 și în ianuarie 2010, cu mai bine de 25000 de lei, pentru muncă fără forme legale.

În astfel de situații de abateri repetate, inspectorii muncii pot cere chiar și radierea societății, însă până atunci persoanele care se angajează fără a avea un act doveditor riscă să rămână fără niciun fel de remunerație pentru munca prestată.

Încercările noastre de a lua legătură cu Daiana Silion și Daniel Bocovanu, directorul respectiv administratorul societății „Dani Confecții”, au fost sortite eșecului, întrucât nu au răspuns la telefon.

Vezi VIDEO, Click AICI !

R: Teodora Ciuraru
I: Marius Gherghel

08.02.2010

ITM Bacau      Dan Timuc      Dani Confectii     
Comentarii
Adauga comentariu
Nume*:
Email*:
Comentariu*:
Cele mai citite articole din Stiri
 
Cazul Transport Public: șpagă "Bang, bang!"
100.000 de euro! Atat erau dispusi sa dea Sechelariu si cu Sutu pentru ca judecatorii de la Curtea de Apel sa le dea decizii favorabile in litigiul pe care il aveau cu Primaria pentru un teren de trei hectare. Sutu a vrut sa-si [ ... ]
OS! A PLECAT UN CAMPION
Nu va mai calca niciodată în sala de antrenamente pentru ca s-a dus sa se facă antrenor de îngeri. Învingător în atâtea competiţii s-a declarat şi el o dată învins[...]
Coffee Shop-urile – legale sau nu?
Amestecurile de plante care se vand in coffee shop-uri ar putea fi ilegale. Cel  putin asta au constatat comisarii de la Protectia Consumatorului, care au verificat cinci astfel de unitati din judetul Bacau [ ... ]
"Casa de Piatra!", George Cojocarescu!
Ionut Dolanescu, Anton Achitei si ansamblul „Ca la noi” au fost cativa dintre cei care au incantat nuntasii la cel mai important eveniment din viata solistului George Cojocarescu. Cum s-a desfasurat ceremonia religioasa si unde a avut loc petrecerea, vedeti în [ ... ]
Zilele Bacăului 2009
Eveniment: Zilele Bacaului. Localizare: platoul de la Sala Sporturilor. Formatii: Cele mai bune. Durata: trei zile. Asta ii aseapta pe amatorii de distractie de pe 2 pana pe 4 octombrie, la sarbatoarea anuala a [ ... ]
Striviti sub un vagon
Grav accident de circulaţie pe strada Constanţei! Cinci tineri au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un vagon de tren. Doi dintre ei sunt în stare foarte gravă, iar medicii luptă pentru a-i ţine în [ ... ]
Subiecte BAC 2009
Examenul de bacalaureat a fost “lansat” oficial! Elevii bacauani care urmeaza sa sustina anul acesta examenul de bacalaureat pot gasi pe internet variantele de subiecte propuse de minister. Spre deosebire de anul trecut insa, la probele orale nu mai sunt publicate  pe internet variante de subiecte [ ... ]
Patriarhia Româna împotriva lui Dragos Benea!
Patriarhia Romana va inainta o plangere catre Biroul Electoral Judetean impotriva candidatului PSD la presedintia Consiliului Judetean, Dragos Benea[...]
Dupa Patriarhie, si Nadia se delimiteaza de Benea
Scandalul iscat de broşura electorală a PSD continuă. Reprezentantul Nadiei Comaneci în România afirmă că aceasta nu susţine nici un candidat sau partid politic[...]
Dogaru vrea statuie !!!
Consilierul Judetean, Silvestru Dogaru vrea statuie!!!! Aseara in emisiunea “Viitorul sună cunoscut” difuzată pe 1TV de la ora 19:30 a declarat ca el este o legendă a Bacăului!!!
Adrian Solomon, lansat la Faraoani
Partidul Social Democrat si-a lansat sambata candidatul la primaria comunei Faraoani[...]
Reabilitare blocuri 2009
S-a aprobat lista celor 34 de apartamente care vor fi reabilitate termic in acest an. Lucrarile de reabilitare vor consta atat in distributia pe orizontala a utilitatilor publice, cat si in anveloparea exterioara a imobilelor [ ... ]
Cablurile n-au loc de copaci
De astăzi, 1 TV Bacău a început Mica Demascare. Cum ies ghioceii la început de primăvară, tot aşa se vor ivi pe ecrane şi micile nereguli din municipiu şi din judeţ, care înseamnă un mare disconfort pentru [ ... ]
E public: triunghi Sechelariu PSD - PD-L!
E oficial! Visul lui Sergiu Sechelariu de a ajunge la Primaria Bacau se sprijina pe oamenii lui Hrebenciuc si Chiriac[...]
Admitere 2009 " pe internet "
Simulare de admitere la liceu prin intermediul internetului ! Absolventii de gimnaziu bacauani au la dispozitie o alternativa electronica de identificare si alegere a liceului potrivit, pe baza calcularii mediei de admitere [ ... ]
Get the Flash Player to see this player.
Băcăuanii, reticenți la farmaciile de familie
Ideea unei farmacii de familie li se pare băcăuanilor a fi o pungășie de familie, în timp ce alții se tem că nu vor găsi medicamentele de care au nevoie. Există [ ... ]
Curs valutar BNR 10.03.10
1 EUR   =   4.1007 RON
1 USD   =   3.0210 RON
1 CHF   =   2.8035 RON
Program 1TV Bacau 10.03.10
06:45  Stirile 1 TV Bacau - R
07:40  Gladiatorii - R
08:40  Consultatii in direct - R
09:40  Playlist
10:30  Infotext
17.10  Gladiatorii – R
18:00  Audiente in direct
19:00  Playlist
20:15  Stirile 1 TV Bacau
21:10  Talk show de pe Bistrita
23:00  Stirile 1 TV Bacau - R
Stiri
1tv bacau
Sondaj
Cine va fi urmatorul arestat in scandalul Transport Public ?
 
De unde avea directorul Transport Public banii pentru judecători?